167/SGU/NC/II/10.09.2019 - Remediere, Integrare, Susținere și Consiliere pentru studenții aflați în situații de risc

Titlu proiect

Remediere, Integrare, Susținere și Consiliere pentru studenții aflați în situații de risc

Acord de grant

167/SGU/NC/II/10.09.2019

 

Program

Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE)

 

Beneficiar

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș

 

Director grant

Conf.univ.dr. Giordano Altarozzi

 

Scop

Creşterea gradului de promovabilitate pentru primul an de studii universitare şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale studenţilor.

Obiective

OS1. Diminuarea ratei de abandon şcolar a studenţilor din primul an de studii din ciclul de licenţă prin conștientizarea importanței instruirii și educației sub nivelul actual, respectiv sub procentul de 32,25%.

OS2. Deprinderea de tehnici și metode de autocunoaştere şi dezvoltare personale, precum și de gestionare a situațiilor de risc, de către studenții grupului țintă (150 studenți)

OS3. Formarea şi dezvoltarea de competențe în domeniile de coaching, comunicare, leadership, self-management în rândul studenților din grupul țintă (150 studenți)

OS4. Creșterea promovabilității studenților, ca rezultat al implementării şi derulării unor programe educaţionale, pentru studenţii din primul an de studii din ciclul de licenţă, peste valoare de 67,75%.

Grup țintă

Grupul ţintă este format din studenţii admişi în anul I de studii de licenţă cu media mai mică sau egală cu 7 la examenul de bacalaureat şi/sau cei cu burse sociale, indiferent de regimul de finanţare al studiilor (buget sau taxă), precum şi studenţii care fac parte din categoriile defavorizate. Totalul estimat al numărului de studenţi cuprinşi în grupul ţintă este de 150 pentru trei ani (50/an).

Indicatori

Rata de promovare după anul I de studii de licență la nivelul facultății – 69% în anul 1, 70% în anul 2 și 71% în anul 3 de proiect.

Numărul total de studenți care au beneficiat de suport în cadrul grantului – 150

Numărul total de studenți în situație de risc care au beneficiat de suport în cadrul grantului – 150

Numărul de studenți în situație de risc care au beneficiat de activități remediale și de consiliere în cadrul grantului – 150

 

Perioadă implementare

10.09.2019 – 09.09.2022

 

 

Valoare totală buget

350.316 lei